Companiile cu capital de stat „La Punct”. Diminuarea corupției prin privatizare competitivă și transparentă

Rolul companiilor cu capital de stat

Companiile cu capital de stat sunt entități prin care statul își asumă un rol de jucător activ în economie. Statul poate înființa companii pentru a atinge obiective diverse precum asigurarea unui serviciu de interes public, gestionarea resurselor într-o industrie predispusă monopolurilor naturale, investiții într-un sector strategic pentru economia țării etc. Din considerentul obiectivelor variate pe care companiile cu capital de stat caută să le atingă, monitorizarea acestora ar trebui să fie riguroasă, depășind urmărirea cadrul de profitabilitate sau pierdere, o atenție aparte fiind acordată valorii globale pe care o creează în societate. Prin urmare este crucială crearea unui set de indicatori de performanță specifici activității fiecărei întreprinderi în dependență de industria în care activează și obiectivele strategice care au fost stabilite de instituția fondatoare. Pe lângă durabilitatea financiară a companiei, acești indicatori ar putea urmări calitatea serviciului livrat, nivelul satisfacției cetățenilor, aspecte ce țin de mediul înconjurător etc. Un pas înainte în acest sens a fost adoptarea noii legi cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală în noiembrie 2017, care a stabilit necesitatea elaborării indicatorilor de performanță pentru întreprinderile de stat, de altfel inexistentă până atunci.

Proximitatea companiilor cu capital de stat de factorii politici alimentează riscul corupției în aceste entități. Prin numirea persoanelor afiliate politic în conducerea companiilor, este asigurat clientelismul politic, cu alte cuvinte – prin controlul companiilor are loc „realizarea intereselor înguste de către partidele politice”. O analiză recentă arată că în consiliile de administrație ale celor mai mari companii cu capital de stat, doar 1% dintre membri sunt reprezentanți profesioniști, restul fiind delegați din ministere și alte instituții fondatoare și reprezentanți ai companiilor. Conform datelor Agenției Proprietății Publice, în anul 2016, întreprinderile de stat și societățile pe acțiuni în care statul deține o cotă de cel puțin 25% aveau active în valoare de peste 53 mld. MDL (39% din PIB) și au încasat venituri în sumă de 27 mld. MDL (20% din PIB). Veniturile înalte ale acestor întreprinderi nu se transpun și într-o profitabilitate similară. În perioada anilor 2013-2016, valoarea cumulativă a pierderilor companiilor cu capital de stat, a fost de peste 3,5 mld MDL.

Performanța slabă a companiilor cu capital de stat poate acționa asemenea unui impozit asupra cetățenilor, deoarece în cazul perpetuării pierderilor companiile au nevoie de susținere financiară de la bugetul de stat. De cealaltă parte, nici maximizarea profitabilității nu ar trebui să fie obiectivul primordial al companiilor cu capital de stat; este doar important ca acestea să genereze un oarecare profit pentru a avea independență operațională și flexibilitate în luarea deciziilor pentru atingerea indicatorilor de performanță. Din cauza dificultății de a menține acest echilibru, este preferabil ca statul să își limiteze participarea în rol de jucător activ în sectorul privat.

Diminuarea corupției și a clientelismului politic din cadrul companiilor cu capital de stat, poate avea loc prin implementarea unui set exhaustiv de acțiuni, care printre altele să includă: (i) rezumarea rolului statului la stabilirea obiectivelor pentru companiile pe care le deține și delegarea membrilor în consiliile de administrație, fără implicarea ulterioară în activitatea de zi cu zi, (ii) aplicarea celor mai bune principii de administrare și transparență, cu respectarea strictă a prevederilor legislației privind dezvăluirea informației, (iii) stabilirea unor criterii riguroase și implementarea unor proceduri transparente de selecție a membrilor consiliilor de administrație, un accent fiind pus pe profesionalizarea consiliilor (iv) instituirea auditurilor externe de stat independente de auditurile interne realizate de companii, (v) includerea obligativității pentru întreprinderi de a elabora coduri de guvernanță corporativă (vi) responsabilizarea persoanelor din conducerea întreprinderii, prin limitarea posibilității de a se menține în funcție în cazul neatingerii repetate a indicatorilor de performanță stabiliți anterior. Ținând cont de complexitatea acestor acțiuni, ritmul lent în care statul de regulă reformele dar și lipsa interesului politic față de multe dintre acestea, o soluție alternativă pentru combaterea corupției și sporirea eficienței sectorului companiilor cu capital de stat este privatizarea.

Ce companii trebuie privatizate și cum ar trebui desfășurat procesul?

Privatizarea companiilor cu capital de stat nu trebuie privită ca panaceu pentru soluționarea tuturor problemelor din aceste entități. Evidența internațională susține această ipoteză, privatizările reușite fiind acele care au fost realizate într-un mediu concurențial adecvat și urmărind obiective specifice. Obiectivele procesului de privatizare pot varia de la dorința de a trece la o economie de piață, înlăturarea ineficiențelor din cadrul companiilor, diminuarea presiunii fiscale în cazul pierderilor purtate de companii etc. Scopul procesului de privatizare început în anii 90 în țările post-Sovietice a fost trecerea de la economia planificată la o economie de piață. Analizând lista celor aproape 120 de întreprinderi și companii scoase la privatizare de către Guvern, se creează impresia că Moldova și astăzi se află în faza de tranziție. Lipsa de succes, demonstrată prin numărul redus de privatizări realizate în ultimii ani, subliniază necesitatea regândirii obiectivelor și a procesului de privatizare pentru companiile cu capital de stat.

La nivel global există consensul că statele au nevoie atât de un sector public, cât și privat puternic. În mod special, prezența statului este binevenită în sectoarele care sunt predispuse monopolurilor naturale. Aceste sectoare presupun investiții masive în infrastructură, numărul potențialilor jucători capabili să le realizeze fiind foarte mic. Prin urmare, menținerea unui monopol de stat în sectoare precum distribuția energiei electrice, resurselor de apă etc. nu este privită drept o politică îndreptată împotriva economiei de piață, ci mai curând este interpretată drept intenția statului de a menține calitatea serviciilor de bază livrate pentru cetățeni. Dacă însă are loc privatizarea întreprinderilor care activează în monopoluri naturale, este important să fie implementate politici tarifare și de producere care să nu permită maximizarea profitului ca urmare a prezenței monopolului în detrimentul bunăstării publice. 

Boxa Informativă: Ce obiective pot fi atinse prin privatizare?

Studiu de caz: ÎS „Transport” și SA „Telecomunicații”
Un exercițiu de imaginație despre două companii ipotetice pentru a scoate în evidență obiectivele care ar putea fi atinse prin privatizarea întreprinderilor de stat
Întreprinderea de stat „Transport” operează în domeniul transport și este cunoscută pentru ineficiență operațională. Aceasta are un personal care nu corespunde necesităților companiei, mulți fiind menținuți în poziții în schimbul susținerii acordate partidului politic de guvernământ. Pe lângă aceasta, achizițiile realizate de întreprindere ridică anumite semne de întrebare, cei mai mari furnizori ai întreprinderii fiind companii deținute de persoane afiliate guvernării. Consiliul de administrare al întreprinderii este dominat de persoane din cadrul ministerului care este fondator al acesteia; care este la rândul său condus de către un membru de partid.

Întreprinderea „Transport” este deseori avantajată față de competitori, autoritățile cu rol de supraveghere al sectorului fiind mai indulgente față de încălcările acesteia, decât în cazul concurenților care sunt reprezentanți ai sectorului privat.

 

Clientelismul politic evident în multiple arii de activitate a întreprinderii are un impact negativ asupra performanței acesteia. Întreprinderea generează pierderi considerabile în ani consecutivi. În ciuda acestui fapt administratorii nu sunt retrași din funcție și nici măcar nu le este solicitat să prezinte careva strategii de reabilitare.

Pentru a nu permite întreprinderii să falimenteze, guvernul a decis majorarea capitalului social, realocând o porțiune considerabilă de fonduri care erau destinate anterior pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii.

Societatea pe Acțiuni „Telecomunicații” a fost formată ca urmare a privatizării unei întreprinderi de stat din domeniul telecomunicațiilor. Înainte de privatizare, investitorul a realizat o evaluare detaliată a activelor și rapoartelor financiare a întreprinderii, dar și o analiză a pieței, identificând potențial considerabil de creștere.

După un proces competitiv de privatizare, noii proprietari au întreprins o serie de reforme, și anume:

  • au înlocuit administrația companiei, aducând persoane competente cu experiență în domeniul telecomunicațiilor;
  • au eliberat o parte din personal care nu corespundea fișei postului, majorând salariul mediu pentru personalul calificat rămas în companie;
  • au introdus mecanisme de evaluare a satisfacției consumatorilor cu scopul de a crește calitatea serviciului și implicit capacitatea companiei de a concura la egal cu cei mai puternici competitori;
  • au investit resurse considerabile în modernizarea tehnologică a companiei, în scopul de a deveni compania cu cea mai mare cotă de pe piață.

În rezultatul privatizării*, statul a încasat o sumă suficientă de bani, o parte din care vor fi utilizați pentru digitalizarea tuturor serviciilor guvernamentale.

 

Totodată, ca urmare a privatizării resursele umane din cadrul ministerelor, care erau anterior implicați în monitorizarea activității întreprinderii, au fost redirecționate spre procesul de elaborare a politicilor publice.

 

* Între 2016 și 2017, statul a încasat circa 1,4 MDL pentru fiecare 1 MDL de active deținute de întreprinderile privatizate.

Deși ipotetic, acest studiu de caz scoate în evidență faptul că prin procesul de privatizare pot fi atinse o serie de obiective cu impact atât pentru autorități cât și asupra societății în general. Printre obiective putem include: îmbunătățirea concurenței de piață și in rezultat prețuri mai mici pentru bunuri și servicii; creșterea calității serviciilor furnizate pentru populație; eficientizarea cheltuielilor guvernamentale și eliberarea resurselor pentru a fi investite în proiecte strategice.

În linii mari, privatizarea conține două etape importante: identificarea domeniilor unde statul dorește să fie prezent în economie și procesul de privatizare per se. Prima fază, trebuie să includă o inventariere și evaluare a patrimoniului public, pentru a determina care companii trebuie privatizate și unde prezența statului este absolut necesară. Acesta ar putea fi cazul întreprinderilor care activează în monopoluri naturale, prestează servicii de interes public sau îndeplinesc careva obiective necomerciale. Printre altele, inventarierea trebuie să identifice companiile care sunt gestionate ineficient, acestea fiind entitățile cu cele mai mare șanse pentru a fi privatizate. Ținând cont de faptul că statul negociază privatizarea cu reprezentanți ai sectorului privat, aceștia din urmă în mod inevitabil au nevoie de un stimulent pentru a investi în companii publice. Cu alte cuvinte, privatizarea va avea succes când companiile cu capital de stat care operează ineficient, inclusiv din cauza corupției și a clientelismului politic, odată transmise în mâini private pot livra bunuri și servicii în mod mai util decât statul. Un exercițiu reușit de privatizare poate avea rezultate pozitive atât pentru cetățeni cât și pentru autorități Într-un mediu competitiv, în timp, cetățenii pot beneficia, bunuri și servicii mai calitative la costuri mai mici, iar statul poate obține resurse ce pot fi direcționate către alte inițiative (Boxa Informativă).

Ulterior, un accent deosebit trebuie acordat procesului de privatizare, care poate constitui o importantă sursă de corupție. În contextul unui cadru instituțional slab, există pericolul privatizării întreprinderilor la un preț mai mic decât valoarea reală a activelor companiilor. În vederea combaterii acestui risc este vitală aprobarea unei strategii bine definite care să includă, printre altele, următoarele aspecte:

  1. Termenele și obiectivele procesului de privatizare trebuie stabilite din timp, iar instituția responsabilă trebuie împuternicită cu suficiente pârghii pentru a desfășura acest proces într-un mod independent, fiindu-i impuse totodată condiții clare de obiectivitate și transparență.
  2. Un elementul esențial în procesul privatizării este comunicarea transparentă cu publicul. Anunțul pentru privatizare trebuie comunicat clar invitând părțile interesate pentru o discuție constructivă pe marginea acestui proces (inclusiv angajați, potențiali investitori, beneficiari dintre cetățeni, autorități). Anunțurile prealabile, comunicate într-o manieră eficientă pot prezenta un stimulent pentru investitori de a analiza potențialul de investiție. Totodată, dezvăluirea informației se referă și la publicarea evaluărilor pentru fiecare companie supusă privatizării. Studiile Băncii Mondiale privind privatizarea în țările emergente demonstrează faptul că pentru a obține un randament mai mare, procesul de evaluare și implicit determinare a prețului minim pentru care o companie poate fi privatizată, ar trebui externalizat către instituții abilitate în acest domeniu.
  3. În scopul diminuării riscului de privatizare sub prețul pieței, unele state au recurs la crearea unor comitete-interministeriale al căror rol era de a aproba pragul minim al valorii pentru care companiile urmau a fi privatizate. De regulă, implicarea unui număr prea mare de instituții în procesul de privatizare, ar putea reduce dinamica procesului. Acest element însă, poate fi esențial pentru a limita pericolul de acaparare a companiilor de către factorii afiliați puterii.
  4. Comunicarea cu investitorii privați. Din cauza lipsei unei piețe de capital eficiente, privatizările prin intermediul acesteia nu sunt realiste, fiind mai avantajoasă metoda atragerii investitorilor privați. În aceste condiții, eforturi aparte trebuie dedicate comunicării cu investitorii privați, atât din țară, cât și din afară. Pentru privatizarea companiilor mari statul ar putea să angajeze companii de consultanță sau bănci de investiții versate în vânzarea activelor pentru a asigura intermediere eficientă cu potențialii investitori. Astfel de companii de regulă dețin cunoștințe suficiente și dispun de o rețea prin care pot atrage interesul unor investitori care de altfel nu ar fi manifestat.
  5. Analiza minuțioasă a profilului potențialului achizitor. Pentru a asigura continuitatea bunurilor și serviciilor livrate de companiile supuse privatizării, reieșind și din considerentul numărului mare de personal pe care acestea le angajează, este important să fie realizată o analiză prealabilă a potențialilor achizitori. Totodată, o parte componentă a procesului de negociere a privatizării trebuie să includă elaborarea unui set de angajamente pe care achizitorul le va asuma în cazul privatizării.
  6. Ameliorarea mediului de afaceri. Privatizarea poate avea rezultate remarcabile atunci când este o parte componentă a eforturilor lărgite ale autorităților de a îmbunătăți climatul de afaceri și mediul competitiv.

Menținerea status quo-ului, când Agenția Proprietății Publice supune în mod repetat și pe bază constantă peste 100 de întreprinderi spre privatizare fără a avea rezultate vizibile, nu este un model eficient de privatizare Aceste companii utilizează fonduri și resurse publice limitate în scopuri care de altfel s-ar putea să nu fie prioritare pentru cetățeni. Privatizarea ar putea elibera o parte din aceste fonduri pentru a fi alocată către obiective importante precum educație, sănătate, infrastructură etc. Pentru a diminua presiunea pe bugetul public și pentru a permite o alocare mai eficientă a resurselor, totodată limitând corupția în sfera companiilor cu capital de stat, trebuie să aibă loc o reevaluare și relansare a procesului de privatizare. În prima etapă, acesta trebuie să includă o evaluare și inventariere a tot ce înseamnă patrimoniu public, fiind definite obiectivele statului din punctul de vedere al rolului activ pe care acesta și-l dorește în economie. Statul ar putea menține un rol activ în industrii predispuse monopolurilor naturale sau în domenii de interes public, unde livrarea serviciilor nu întotdeauna presupune avantaje economice, urmărind mai curând obiective sociale. Ulterior, trebuie să fie implementat unui proces activ, transparent și dinamic de privatizare, care să respecte principii precum comunicare, transparență și obiectivitate.

Alte note informative recomandate

Mergi în sus